Acasă > Alte Chestii > Oltenii si…restul lumii

Oltenii si…restul lumii


Festivalul-concurs de umor „Oltenii şi… restul lumii“, ediţia a XIV-a, începe astăzi, cu deja celebra „vămuire“ de la intrarea în Slatina dinspre Craiova. De altfel, în cele două zile de manifestări, se vor succeda, cu diferenţe foarte mici, aceleaşi acţiuni din anii trecuţi. Personalităţile invitate sunt însă mai puţine, dovadă că bugetul alocat manifestării de organizatori, Primăria Slatina fiind finanţatorul principal, a suferit ajustări.
Noutatea este că lucrările de pe platoul din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor au obligat municipalitatea să mute târgul meşteşugarilor la Fântâna Speranţei, unde astăzi, la ora 14.14, se va deschide butoiul cu vin şi glume, la mustăria „La căţeaua leşinată“. Acesta este şi momentul în care vor fi atribuite funcţii şi (i)responsabilităţi. Seara, în schimb, aduce un spectacol de teatru aşteptat, „Mic şi-al dracu’“, în distribuţie fiind Maia Morgenstern şi Vali Roşca. Intrarea este gratuită, realizându-se în baza invitaţiilor care s-au împărţit în trei puncte din oraş. Tot astăzi, dar la 15.15, se vernisează trei expoziţii de caricatură şi se vor atribui premiile caricaturiştilor care şi-au trimis lucrările pentru concurs.
Mâine, de la 9.09, meşterii populari îşi vor aştepta vizitatorii. La 10.10, umoriştii încep duelul, iar caricaturiştii îşi văd de ce ştiu să facă ei cel mai bine, caricaturi. Pentru publicul larg, la 16.16 începe petrecerea cu lăutari, care se va desfăşura în aer liber, la Fântâna Speranţei, cu tarafuri din judeţ.

  1. bazyleus
    Octombrie 19, 2008 la 7:48 pm

    hai k a fost tare😀

  2. thunderboy314
    Octombrie 19, 2008 la 7:49 pm

    in fine….pe langa preturile cu cate 1-2-3 lei mai scumpe decat anu’ trecut…a fost OK

  3. eu
    Ianuarie 1, 2009 la 6:15 pm

    Parazitii rullz!

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: