Prima pagină > Alte Chestii > Crăciunul

Crăciunul


Crăciunul este o sărbătoare foarte importantă pentru creştini: este sărbătoarea Naşterii Domnului, timp al bucuriilor, al păcii şi al liniştii sufleteşti. Este o perioadă în care primim şi dăruim multă iubire şi căldură sufletească. Acest lucru se remarcă şi în entuziasmul cu care se fac pregătirile pentru această sărbătoare.
Timp de 40 de zile înainte de această sărbătoare creştinii respectă Postul Crăciunului când nu mănâncă carne sau produse lactate pregătindu-se astfel pentru a sărbători.

[imaginidecraciun+(12).jpg]

Tăierea porcului este un moment deosebit de important ce anticipă Crăciunul. Apoi, pregătirea mâncărurilor capătă dimensiunile unui ritual străvechi. Mâncărurile tradiţionale: cârnaţii, chişca, toba, răciturile, sarmalele, friptura de porc, jufla şi nelipsitul cozonac vor trona pe masa de Crăciun, fiind la loc de cinste alături de vinul roşu cinstit de toată lumea.
Unul din momentele cele mai importante ale serii de 24 decembrie este împodobirea bradului de Crăciun, la care se obişnuieşte să participe toţi membrii familiei. În timpul nopţii, Moş Crăciun va aluneca prin horn şi va lăsa cadouri pentru toată lumea în ciorapi sau sub brad. Dacă ne uităm pe cer s-ar putea să-l vedem pe Moş Crăciun trecând cu sania sa trasă de opt reni.


http://foto.clon.ro/members.crinalilisor/craciun%20fericit.jpg/resized?w=636&h=470

Colindul este una din cele mai cunoscute datini de iarnă. Mai demult, cetele de colindători erau formate din copii care, după miezul nopţii de 24 spre 25 decembrie, umblau din casă în casă, aducând urări de sănătate, fericire şi noroc gospodarilor pe care îi colindau.
Colindele de iarnă sunt texte rituale cântate la sărbători creştineşti, închinate Crăciunului şi Anului Nou. Originea lor se pierde în vechimile istoriei poporului nostru. De-a lungul secolelor au devenit mai frumoase şi au căpătat o mare varietate pe întreg teritoriul ţării. Ele degajă atmosfera de sărbătoare şi buna dispoziţie cu care toţi românii întâmpină Sărbătoarea Naşterii Domnului şi Anul Nou.

Evocând momentul când, la naşterea lui Iisus, steaua care i-a călăuzit pe cei trei magi s-a ivit pe cer, copiii merg din casă în casă cântând colinde şi purtând cu ei o stea.
Pluguşorul este un obicei străvechi, potrivit căruia, în ajunul Anului Nou, cete de flăcăi merg pe la casele oamenilor şi rostesc diferite urări. Aceştia sunt însoţiţi de un plug mic, de unde şi denumirea colindului.
Astfel, vestea Naşterii Mântuitorului este răspândită în fiecare an de colindele care intră în fiecare casă prin intermediul colindătorilor. Aceştia sunt răsplătiţi de gazde cu fructe(mere, nuci), colaci, bomboane şi chiar bani.

https://i2.wp.com/www.freewebs.com/maramuresul/images/obiceiuri/Obicei3.jpg

La romani, Craciunul este una dintre cele mai importante sarbatori, daca nu cea mai importanta. Aceasta sarbatoare, in care se imbina fastul pregatirilor pentru masa, cu slujba de la biserica, este dedicata Nasterii Mantuitorului.Biblia spune ca Fecioara Maria, cand trebuia sa nasca pe Fiul lui Dumnezeu, umbla, insotita de Iosif, din acsa in casa rugandu-i pe oameni sa-i ofere adapost . ajunand in casa unui anume Craciun, om foarte rau , care nu-i permitea sa nasca acolo, este dusa de sotia acestuia in grajd unde da nastere lui Iisus .Cand acesta a aflat a ucis-o pe sotia sa.
De asemenea, se spune ca in Noaptea Sfanta a Nasterii Sale s-au deschis cerurile pentru a cobori Duhul Sfant deasupra fiului lui Dumnezeu, si, in grajd unde initial era intuneric, s-a facut lumina.
Deci, Craciunul este o sarbatoare sfanta, care aduce in sufletele oamenilor lumina si bucurie.
Aceasta sarbatoare este anuntata, prin obiceiul drag copiiilor de a merge cu colinda, pentru a vesti Nasterea Mantuitorului.

  1. Decembrie 27, 2009 la 11:31 am

    Sarbatori fericite!😀

  2. anyhylater
    Decembrie 30, 2009 la 7:46 am

    Chiar daca a trecut…craciun fericit:))

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: