Arhiva

Archive for septembrie 2008

Queen

septembrie 27, 2008 Un comentariu

O alta categorie pe acest blog este cea dedicata special formatiei „Queen” si tuturor fanilor ei.

Queen este o formaţie muzicală britanică de muzică rock activă în anii 1970, 1980 şi începutul anilor 1990 formată din Freddie Mercury, Brian May şi Roger Taylor, în 1970, din ceea ce rămăsese din formaţia Smile, cărora li s-a alăturat John Deacon completând structura formaţiei în 1971.

Queen a devenit extrem de cunoscută şi iubită în mijlocul anilor 1970, păstrând până astăzi o remarcabilă bază internaţională de suporteri. Deşi a fost iniţial puternic criticată, mai apoi ignorată, în special de criticii de specialitate, şi mai ales în Statele Unite ale Americii, formaţia Queen a fost ulterior larg apreciată şi elogiată, recunoscându-i-se forţa creatoare, inovativitatea şi pionieratul într-o serie de subcurente rock aşa cum ar fi arena rock, glam rock, hard rock , heavy metal şi rock progresiv.

Queen a fost adesea citată ca exercitând o influenţă puternică asupra multor artişti de mai târziu. A fost târziu, doar în 2001, când formaţiei i s-a acordat faima de a face parte din galeria dedicată celor mai buni artişti „rock’n’roll” din toate timpurile, Rock and Roll Hall of Fame, care se găseşte în Cleveland, Ohio.

În 2004, cu ocazia alegerii formaţiei şi în instituţia similară britanică, United Kingdom Music Hall of Fame s-a menţionat video-ul promoţional al celor patru membri ai Queen, „Bohemian Rhapsody„, una din piesele lor cele mai celebre, ca fiind factorul declanşator al erei video (conform originalului din engleză, „[the] jump-starting [of] the video era”.

Queen a fost, de asemenea, aleasă în RockWalk of Fame de la Guitar Center de pe Bulevardul Sunset din Hollywod, California şi în Hollywood Walk of Fame.

Queen a avut de-a lungul timpului un total de 18 locuri întâi la categoria album, 17 locuri întâi la categoria single şi 8 locuri întâi la categoria DVD.

May, Taylor, Mercury, Deacon

Queen, 1974. În sens orar de sus în jos: May, Taylor, Mercury, Deacon

  • Brian May CBE (născut 1947), a fost liderul grupului cântând la chitară, pian, sintetizator şi fiind, de asemenea, vocalist. Ocazional, când asigura armonii vocale de acoperire, May cânta la pian şi sintetizator. Un număr de piese, aşa cum ar fi ’39, Sleeping On The Sidewalk, Good Company şi She Makes Me îl au pe Brian May ca vocalist. Chitara pe care o foloseşte continuu din 1963, Red Special, a fost construită de May ajutat fiind de tatăl său. Ceea ce este remarcabil la această chitară semi-acustică este sunetul ei foarte asemănător cu cel al unei vioare construită de oricare din lutierii italiani celebri. Aceste sunete înalte dar calde, se datoresc atât concepţiei de construcţie a chitării, cât şi rezonanţei deosebite a corpului acesteia sculptat manual dintr-o bucată masivă de mahon veche de cel puţin 200 de ani.
  • Freddie Mercury (19461991) a fost omul cel mai vizibil al grupului, vocalistul prin excelenţă, dar şi cel care a cântat foarte frecvent la pian şi sintetizator şi uneori chiar la chitară. Poziţia sa mereu vizibilă de „frontman”, dar şi de „showman”, a făcut ca remarcabilele sale calităţi de compozitor, textier şi pianist să fie adesea subestimate, neglijate sau chiar uitate. Mercury a scris majoritatea cântecelor de pe Greatest Hits. Mercury era de asemenea recunoscut pentru camaraderia şi colegialitatea cu care ajuta întotdeauna colegii la scrirea şi finisarea propriilor lor cântece. În calitate de cântăreţ, Freddie Mercury era posesorul unei voci extraordinare, cu un timbru distinct şi al unui excepţional registru vocal de 3 octave şi jumătate, deseori patru, având o tehnică impecabilă de căntăreţ de operă, putând uşor acoperi zona dintre un tenor şi un bariton. Pentru perioade limitate de timp, Mercury putea cânta chiar în regim de soprană sau mezzosoprană.

Cronologie

  • 1968 – Prima tentativă de a intra în lumea rock-ului, în formula – Brian May, Roger Taylor, Tim Staffell – a fost cu formaţia Smile. Nu au înregistrat decât un singur single, la casa de discuri Mercury Records din Statele Unite ale Americii (nici o legătură cu Freddie Mercury), titlul acestui single fiind Earth. Alte piese compuse de Smile: Polar Bear, April Lady, Step On Me, Blag, Doing All Right. În aceeaşi perioadă, Freddie a cântat cu formaţiile Ibex, Sour Milk Sea şi Wreckage.
  • 1970 – Tim Staffel părăseşte formatia, pentru a se alătura unei trupe pe care o credea de succes, numită Humpy Bong. Mult mai importantă decât plecarea lui Staffel este evident cooptarea lui Freddie (care se numea, încă, Farrokh Bulsara), care redenumeşte formaţia Queen, motivând că i se pare un nume „regal şi splendid”. În acelasi timp, Freddie şi-a schimbat legal numele din Bulsara în Mercury, celebrând astfel naşterea unui nou star rock, flamboiant şi imprevizibil, care avea sa facă istorie.
  • 1971 – John Deacon este admis în formaţie, după cei trei din Queen schimbaseră deja trei basişti (Mike Grose, Doug Bogie şi Barry Mitchell). În aceasta formulă, care urma să devină cea de succes, Queen înregistrează cinci demo-uri (Keep Yourself Alive, Liar, Great King Rat, Jesus şi The Night Comes Down) în studiourile De Lane Lea din Londra. Atunci, nimeni nu a fost însă interesat de piesele lor.
  • 1973 – Queen semnează un contract, după doi ani de aşteptare, cu Trident Audio Productions şi lucrează la înregistrarea primului lor album, Queen. Albumul omonim este precedat de single-ul Keep Yourself Alive, care nu ajunge în topurile Radio One, pe motiv ca ar fi hippie. Queen sunt atacaţi violent de presa britanică, care fiind total depăşită de creativitatea, forţa muzical novatoare şi de deschiderea simultană a noi sub-curente rock (aşa cum urma să fie total depăşită mai târziu şi presa muzicală de peste Ocean) nu înţelege nimic din amestecul scânteietor de hard, arena şi glam rock creat de formaţie. Totuşi, cei patru înregistrează sub pseudonimul Larry Lurex and the Volers From Venus un single I Can Hear Music (coperta The Beach Boys) / Goin’ Back (coperta Dusty Springfield), pentru a testa piaţa, şi apoi lansează, pe 13 iulie, primul album. Cu toată antipatia presei scrise, Queen beneficiază încă din acest an, pe 25 iulie, de o sesiune de inregistrari la BBC şi de un fan club numai al lor.
  • 1975 – Queen ocupă primul loc al topurilor britanice cu single-ul Bohemian Rhapsody, timp de 9 săptamâni consecutive!
  • 1991, 24 noiembrie – Se stinge din viaţă Freddie Mercury, considerat a fi parte esenţială a legendei formaţiei Queen.
Categorii:Queen Etichete:,

Parazitii – Daca-as fi presedinte[ptr toti muistii din parlament si pentru presedinte]

septembrie 26, 2008 Un comentariu

Parazitii – Daca-as fi presedinte [ptr toti muistii din parlament si pentru presedinte]

Refren:
Dac-as fi pentru-o zi presedinte
Tineti minte, as lasa Romania amanet, fara cuvinte
Dac-as fi pentru-o zi presedinte
V-as amaneta pe toti si nu m-ati prinde.

I:
Dac-as fi presedinte tot as face ceva
As interzice Parazitii si m-as imbata
Sunt un nebun inofensiv, catalogat jigodie
Si-mi doresc o Dacie cu motor pe folie
N-am nimic bun de facut decat sa rad de viata
Daca viata-i tarfa am sa-i dau *** cu gheatza
De unspe’ ani de zile nu pot sa dorm
Cand orice domn voteaza pentru mine legi in somn
Iti place sa vezi hoti prinsi la televizor
Dar ce te faci cand iti incarca usa si-ii vezi pe vizor
Nimeni n-are patos sa se prefaca mort de foame
Sau fac trafic de tzoale, americane, ca Fane
La Las helas, Delas, daca-ti place heroina
Ca la noi in Colentina s-ar interzice si aspirina
Miroase a puscarie, ar trebui sa ma tirez
S-alerg alieni, sa-i iau la ** prin Univers.

Refren(x2):..

II:
Am agatat o stramba pe Internet
I-am demonstrat in trei cuvinte ca sunt baiat destept
Munca tre’ sa fie hobby o ora pe luna
Tarfele sa faca gat cu cartea de munca-n mana
Copilul te intreaba aparent un fapt banal
‘Tati, homo-sapiens e homosexual ?’
No faggot can take the situation
Am sa va-mpusc pe toti in cap cu pistolul de PlayStation
Violatorul indecis da-n scris la sectie
‘Nu sunt vinovat, copilu-i negru si-am avut protectie’
N-ai cap, mananci cacofonie
De frica ca capul o freaca ca n-are cum sa faca o mie
Pentru noi toti ramane doar o vorba valabila pe timp urat
Oricum nu ma descalt atunci cand ***
Sar in sus de bucurie, mi-am ratat carïera
Plec, pa, la revedere…

Refren(x4):..

Cheloo : Cum sa jignesti o femeie [pentru toate femeile care se simt cu dedicatie :P :D :)) ]

septembrie 26, 2008 2 comentarii

Cheloo : Cum sa jignesti o femeie

[pentru toate femeile care se simt cu dedicatie 😛 😀 :)) ]

Cheloo:
Tu ar trebui sa fii tinuta sub cheie,
Mai ai 3 operatii grele, de facut sa fii femeie.
Cand te misti, imi dai impresia ca te pisi,
Dar o faci atat de elegant, incat ne tii pe toti cu ochii-nchisi.
Fantezii, sa stii, sunt mii, am o multime,
Vad mii de p***e bune cand ma uit prin tine.
Esti o venerabila caterinca genetica,
Ne fascineaza mersu’ tau de scroafa epileptica.
Orice barbat victimizat de-aici pana-n Siberia,
Vede semnele clare, demascand progeria.
Esti tot ce putea fi, si nu poti sa te schimbi,
Iar Bichon-ul tau dresat, e stresat si nu da limbi.
Decat sa-ti mangai mutra aia dezordonata,
Mai bine f*t o carcasa de vaca, stricata sub apa.
Nu pune la suflet, vorbele mele umile,
Incerc sa fac un catalog cu jigniri utile.
Utilitatea ta pe Pamant, cacat, e relativa,
Mori in mortii tai din proprie initiativa.
O voce plictisita iti poate spune-n telefon,
„Ca ala nu-i chilot, e-o husa draguta de camion”.
Pus in situatia de-a te f**e chiar si ultimul distrus,
S-ar c**a pe el de frica, s-ar p**a pe tine de ras.

Refren: x2
Am intentii bune, pe bune, n-ai tu idei,
Cate cuvinte frumoase pot spune, unei femei.
Am nevoie de-un minut, ca sa-ti stric dimineata,
Si de doua legate, sa te fac sa-ti iei viata.

Ombladon:
„Ce faci pisi? Ahh, yaa! Hai sa te scot prin parc, dar intai sa iti pun o punga-n cap.Ce fata ai, iti sparg dintii.

Ti-am umplu capu’ de m**e, nu e caterinca,
Daca scuipi o alta p***a-n p***a ramane gravida.Da
Dintii la o parte, in p**a mea,
Ce faci tu cu dintii nu face nici Zorro, cu sabia.
Cand e tare-n gura baga-n ea, analgezice,
Sa vezi cand i-o dau anal, ce zice.
Tu esti femeia visurilor mele,
Nu stiam de ce visez urat de la o vreme.
In fiecare zi, de mine, tu, ti-aduci aminte,
De parca te-am slobozit in maseaua de minte.
Daca masina mea era rupta ca tine, nu trecea de RAR,
Ma bucur cand te vad ca la cortegiul funerar.
Nu faci 2 lei, grei, dar ai ganduri mari,
Esti atat de rupta-n gura, incat ai sanii naturali.
Cu mine-n gura te trezesti din somn,
Esti terminata dupa p**a, cum sunt copiii dupa Pokemon.
O sa te lansez pe Dunare,
M-am indragostit, dar imi trece dupa doua numere.
Acum, serios vorbind, la modul afectiv,
Am nevoie de tine ca de-o gaura-n prezervativ.

Refren: x2
Am intentii bune, pe bune, n-ai tu idei,
Cate cuvinte frumoase pot spune, unei femei.
Am nevoie de-un minut, ca sa-ti stric dimineata,
Si de doua legate, sa te fac sa-ti iei vïata.

Parazitii – Categoria Grea Lyrics

septembrie 26, 2008 Lasă un comentariu

Parazitii – Categoria Grea

I:
Un zambet intr-un ritm cumplit de plictisit spunea
As vrea sa impachetez dorinte-n vis si nu mintea
As vrea sa pot sa gasesc la suflet antidot
Dar nimeni nu intelege, impotriva vietii nu exista lege
Asa am invatat ca viata e grea da’ trece
Deschid portofelul cu pacate numarate
Inchid ochii si-l arunc departe.

Refren(x2):
Viata e un meci la categoria grea
Cea mai buna lovitura ramane eschiva
Ai o singura repriza
N-are cine sa te-ascunda
Tragi cu dintii pana-n ultima secunda.

II:
Nu vreau sa tin cont de regulile scrise
Si n-am prieteni printre oamenii cu idei fixe
De ce trebuie sa vreau sa am o vila-n Primaverii
Atata timp cat stau la bloc
Stau cu ai mei si beau in fatza scarii
Nu traiesc pentru limuzine,
Viitorul pentru mine inseamna un simplu maine
Ce-o sa faci cand tactu’ n-o sa-ti mai dea bani
O sa mori ? Inseamna ca-altii ar trebui sa moara de mai multe ori
Nu vreau sa ma-ntelegi gresit
E diferit felul de-a gandit, da’ tu, tu nu stii
Nu vreau sa ma-ngrop in bani ca loveaua prosteste
E mai bine sa ai exact atat cat iti lipseste
Nu sufar de nici un complex
Si n-am sa gand sa ma-ngrop la mana cu vreun Rolex
Ultimul vers pe care-l stiu pe dinafara
Vreau sa cred ca reusim sa scoatem un album afara.

Refren(x3):..

III:
As vrea sa beau mai multe sticle de vin rece
Decat poate sa numere un politist pe degete
Vreau un copil care sa creasca fara sa ma urasca
Pentru lectii de viata din terasa in terasa
Fara acte, fara bani, fara echilibru
Vreau sa nu simt cum trece timpul
As vrea sa mort inainte sa devin inutil
Un bunic pervers in baston si senil
As vrea sa pot sa va-mbat pe toti care-ascultati albumul
(Dac-am bea cu fiecare in parte ar fi si ultimul)
Vreau sa simt ca traiesc, nu colectez maculatura
Pentru o alta viata la fel de nesigura
Vreau prea mult pentru unul singur
Dar fie, ultimul vers toti ar trebui sa-l stie
Imi doresc ce-mi doresti tu mine si sa tï se-ntample tïe.

Refren(x4:..

I Think I Love My Wife

septembrie 26, 2008 Lasă un comentariu

I Think I Love My Wife

Regizor:Chris Rock
Scenaristi:Louis C.K.,Chris Rock
Genul:Comedie / Dragoste / Drama
Durata:90 minute
Trailer:http://www.youtube.com/watch?v=mujzsr-MEMI

Download Torrent: http://dl.btjunkie.org/torrent/I-Thi…wnload.torrent

Categorii:Filme Etichete:

The Eye

septembrie 26, 2008 Un comentariu

The Eye

Regizori: David Moreau,Xavier Palud
Scenarist:Sebastian Gutierrez
Genul:Thriller / Groaza / Drama
Durata:97 minute
Trailer:http://www.youtube.com/watch?v=eoA6dxLeWFo

Download Torrent: http://dl.btjunkie.org/torrent/The-E…wnload.torrent

Categorii:Filme Etichete:

Scary movie 3

septembrie 26, 2008 Un comentariu

Scary movie 3

Regizor: David Zucker
Scenaristi:Marlon Wayans,Shawn Wayans,Aaron Seltzer
Genul:Comedie / Groaza
Durata:84 minute
Trailer: http://www.youtube.com/watch?v=fGTrKmkceiE

Download torrent: http://dl.btjunkie.org/torrent/Scary…wnload.torrent

Categorii:Filme Etichete:

Scary Movie 2

septembrie 25, 2008 Lasă un comentariu

Scary Movie 2

Regizor:Keenen Ivory Wayans
Scenaristi:Aaron Seltzer,Jason Friedberg,Michael Anthony Snowden
Genul:Comedie / Groaza
Durata:83 minute
Trailer: http://www.youtube.com/watch?v=wCmuihO0FAg

Download torrent: http://dl.btjunkie.org/torrent/Scary…wnload.torrent

Categorii:Filme Etichete:

Scary Movie 1

septembrie 25, 2008 Lasă un comentariu

Scary Movie 1

Regizor:Keenen Ivory Wayans
Scenaristi:Aaron Seltzer,Jason Friedberg,Shawn Wayans
Genul:Comedie / Groaza
Durata:88 minute
Trailer: http://www.youtube.com/watch?v=8yurKTKQr6E

Download Torrent: http://dl.btjunkie.org/torrent/Scary…wnload.torrent

Categorii:Filme Etichete:

Living And Dying

septembrie 25, 2008 Un comentariu

Living And Dying

Regia: Jon Keeyes
Distributie:Michael Madsen, Edward Furlong, Arnold Vosloo, Ling Bai, Yelda Reynaud, Monica Dean
Trailer: http://www.youtube.com/watch?v=UWW-oJxBrs8

Download: http://www.filebox.ro/download.php?k…bfd9cbae8d6347

Categorii:Filme Etichete: