Arhiva

Archive for the ‘Criza Asta…’ Category

Noul Imn Al României!

Propun ca melodia de mai jos să devină noul imn al României, pentru că reflectă mult mai bine adevărul despre ţară decât o face actualul imn, „Deşteaptă-te, române”.

Melodia a fost lansată de Toni Grecu&co. şi se numeşte Comedis – Kk-Maca(Imnul Crizei). Enjoy:

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Grevă Generală În Administraţie, Din 31 Mai!

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) a hotărât reluarea acţiunilor de protest care includ declanşarea grevei generale în administraţia publică locală, pe termen nelimitat, prin blocarea întregii activităţi în primăriile şi consiliile judeţene din ţară, începând cu 31 mai.

https://i0.wp.com/storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1688/6116721/2/proteste-guvern-604-bogdan-maran.jpg


Potrivit unui comunicat de presă transmis joi de FNSA, în 14 mai va avea loc pichetarea Guvernului României, între orele 10.00-12.00, cu aproximativ 150 membri de sindicat, precum şi participarea la mitingul din data de 19 mai, organizat de confederaţiile sindicale, în Piaţa Victoriei, cu 2.500 de membri de sindicat.

„FNSA a hotărât reluarea acţiunilor de protest şi declanşarea grevei generale în administraţia publică locală, pe termen nelimitat, prin blocarea întregii activităţi în primăriile şi consiliile judeţene de pe întreg teritoriul ţării, începând cu 31 mai”, se arată în comunicat.

Potrivit reprezentanţilor FNSA, motivele acestor acţiuni de protest sunt „reducerea drastică a veniturilor salariaţilor din administraţia publică locală şi iminentele disponibilizări anunţate de către reprezentanţii Guvernului României”.

„În aceste condiţii nu mai avem nimic de pierdut!”, au arătat reprezentanţii FNSA.

FNSA este o federaţie reprezentativă la nivel naţional, având peste 50.000 de membri, în cea mai mare parte din administraţia publică locală.

Confederaţiile sindicale au anunţat un miting de amploare în Piaţa Victoriei, în 19 mai, la care vor participa aproximativ 40.000 de sindicalişti.

Sindicaliştii vor hotărî după mitingul din 19 mai dacă vor recurge la o grevă generală, din 25 mai, „sau o mişcare de stradă asemănătoare celei din Grecia”, respectiv o ieşire regulată şi blocarea Pieţei Victoriei permanent în fiecare zi, a spus liderul „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu.

Măsurile de reducere a salariilor şi pensiilor propuse de autorităţi după discuţile cu delegaţia FMI i-au scos şi pe pensionari în stradă. Aproximativ 1.000 de pensionari au protestat, miercuri, timp de trei ore, în faţa Palatului Cotroceni, cerând demisia preşedintelui Traian Băsescu, pe care îl acuză că i-a înşelat şi căruia îi cer să renunţe la măsurile de reducere cu 15% a pensiilor.

Şi sindicaliştii din învăţământ au început, luni, protestele cu pichete la Palatul Parlamentului, pe care le vor continua până în 20 mai.

Sursa

Criza Asta…

august 8, 2009 Un comentariu

Da, chiar! Criza asta…! A început să-i afecteze şi pe bloggeri, în sensul că unii (nu eu, nu eu :D) au început să scrie muult mai rar pe blog decât o făceau înainte. Însă mai este o categorie, aceea a bloggerilor care fac „post-uri la minut”. N-am nimic cu ei, este OK, dar am o problemă cu CEEA CE SCRIU în postul respectiv.

De exemplu, un stimabil (not!) blogger din Slatina, nu dau nume, (Ivy), a scris acum câteva zile un post referitor la Oana Lis care, oricine ar fi ea, a fost surprinsă de nişte paparazzi în timp ce mânca un hamburgher la „M.C” (apropo, este Mc., NU M.C). Dar greşeala adevărată stă în titlu, care sună cam aşa: „Nu mai are voie omu’ sa mănânce din cauza deontologii de la CanCan”

Cum era aia? „Restul..e CanCan”? Da…chiar aşa e.

Categorii:Criza Asta... Etichete:, , ,

Teapa, slatinenilor!

ianuarie 6, 2009 Un comentariu

Titlu mai mult decat sugestiv pentru teapa pe care ne-au tras-o conducerea si liderii sindicatelor de la ALRO.            https://i0.wp.com/www.cronicavip.ro/cronicavip/articles/images/thumbs300x150/1203369703_Alro.jpgDegeaba am facut cu totii miting, degeaba se bateau mai-marii judetului cu mana-n piept cum o sa faca si o sa dreaga, ca sa nu fie nimeni dat afara si sa nu se inchida uzina. Ne-au dat la mUE, mai pe intelesul tuturor. De ceva timp incoace, n-am mai auzit nimic de ei. Unde esti Valcove, cand avem cea mai mare nevoie de tine? Unde sunt promisiunile tale???? Apa de ploaie…Ati lasat sa fie inchisa hala 9. In scurt timp urmeaza toata uzina…Si cand se va inchide ALRO, Slatina o sa „dispara” de pe harta lumii…Devenim o a doua Vale a Jiului. http://www.editie.ro/new/pozearticole/imagine.php?id=48833Si conducerea ALRO la fel. Ce ziceati voi ma, acum cateva saptamani? Ca inchideti jumatate de hala, si doar pana in Aprilie….Cred ca de-aia ati si ales Aprile, ca este „luna pacalelilor”. Pe 5 ianuarie 2009 ati oprit 132 de cuve din hala 9. Mai, smecherilor….pai asa ne fu’ vorba? Sigur, acum voi va scuzati, ca…vezi domne….am luat aceasta masura ca sa nu fie afectata uzina…..Hai sa mori tu?!?!?!?!

Pararea mea…sincer…e ca, din pacate, se va inchide uzina….si atunci vom lua toti drumul Canadei sau a Spaniei…Iar cei putini care o sa ramana….o sa aiba o viata amara…..

Surse poze:
Poza 1

Poza 2